Politica are multe in comun cu propulsarea unei strategii de branding. Tocmai de aceea, nu este bizar sa vorbim despre branding politic. In timp ce in Romania, partidele politice nu trec prin cele mai bune momente (probabil nu au avut nici un bun moment de la infiintare) – aflandu-se sub ochiul critic al populatiei din cauza atitudinii devaforabile afisate – la nivel international exista o serie de exemple interesante de mentionat.
Partidele politice si conducatorii lor trebuiesc manageriati exact ca o companie privata. Principala problema este ca oamenii politici sunt preocupati de imaginea lor doar in timpul campaniilor electorale, cu rezultatul clar de distantiere fata de cetateni. Cu siguranta s-ar bucura de un succes major daca ar trebui sa lupte intr-un mediu strict corporatist, aplicand tehnicile de imagine si branding pe toata durata carierei lor politice, intr-un mod consecvent si coerent.
Paralelismul dat intre brandurile politice si brandul corporativ s-a format datorita mass-mediei si a implicarii acesteia in viata societatii. Primul exemplu a acestui aspect este faimoasa dabatere televizata dintre JF Kennedy si Richar Nikon, in 1960 in timpul campaniei electorale.
In zilele noastre, discursurile pur ideologice ale secolului 20 sunt absolut depasite.
Politicienii sunt aproape obligati sa cunoasca tehnicile de revelare a imaginii personale, sau a unei imagini personalizate. Acest lucru este mai vizibil in alte domenii, unde cheia succesului este aceea de a sti cum sa oferi un produs caracterizat printr-un profil personalizat, acordandu-i standardul de unic pentru a-l diferentia. Tehnicile si metodele de branding aplicat oricarui produs comercial, pot fi aplicate cu succes si in lumea politica.
Exemplul cel mai recent este Barack Obama. Cele doua campanii electorale ale sale, cea din 2008 si cea din 2012, au fost clare exemple de cum trebuie menajata imaginea unui politician in era digitala.
In 2008, imaginea sa a fost asociata “schimbarii” – change – prin acel “ Yes We Can!” bestial, rupand astfel normele traditionale de mobilizare a masei populare, in mare parte datorita tehnicilor de social network.
In 2012, Obama s-a centrat in mijlocul clasei de mijloc a populatiei americane devenind un adevarat aparator a valorilor si nevoilor aici prezente, punand o distanta considerabila intre imaginea lui si radicalismul rivalului sau. Aceasta pozitionare s-a tradus prin plasmarea unei imagini de apropriere, mergand mai departe prin prezentarea anumitor aspecte cotidiene ce se desfasurau in Casa Alba.
Acelasi exemplu de “schimbare” si diferentiere l-am intalnit si in campania electorala din 2012 a lui Francois Hollande sau in cazul Papei Francisco care a reusit sa apropie populatia de o biserica a carei imagine era cel putin controversata.
Politicienii pot invata foarte multe de la marile branduri, mai ales cand vorbim de lansarea mesajelor lor politice. In momentul de fata, politica in general, se confrunta cu o criza majora, deoarece in timp ce marile companii private invata cum sa castige increderea masei populare, politica a pierdut fraieile populare si increderea de care se bucura in trecutul nu tocmai indepartat.
Fara nici o umbra de indoiala, constanta aplicare a strategiilor de branding in viata politica si in arta brandingului politic ajuta la depasirea momentelor de dificultate, asa cum s-a demonstrat in cazul rezultatului alegerilor americane din 2012, unde Barack Obama a iesit un clar castigator.
EVA's Brand 